postul asta e pentru toti dezamagitii, suparatii, deprimatii, aia loviti de soarta care au ajuns pe acest blog, din greseala sau nu (daca ai ajuns din nou pe pagina asta, mai cocartz al netului care cauti pe google “oameni tristi” si dai de 103, sper din suflet sa nimeresti data viitoare pe un site cu metode originale de sinucidere). pentru cei care inca mai cred ca soarta le joaca feste, care simt ca cele rele numai la ei trag, pentru cei care cred ca nu merita sa traiesti pentru ca se intampla ca intr-o zi sa ramai fara bani de cola, te-a certat ma-ta ca ai dat muzica prea tare si i-au facut panarama vecinii sau iubirea vietii tale s-a saturat sa faca sex doar cu o singura persoana. pentru aia care nu-si mai revin din depresii toamna-iarna…povestioara:

 

Lui Costel ii place de Marioara. O place de ceva timp, asa ca se hotaraste sa o cheme la ziua unui prieten. Ea va veni iar el, ametit de chipul ei, va prinde curaj si ii va spune ce simte pana cand Marioara isi va da seama cat de mult inseamna pentru el. Marioara accepta, il insoteste pe Costel… dar Marioara e frumoasa, si Costel nu e singurul care o doreste, mai sunt si altii care se uita cu ochi pofticiosi la dansa. Si ea dispare. 5 minute. 10 minute. 20 minute. Apoi apare. Cu lacrimi pe fata, cu ochii adanciti in orbite il roaga pe Costel sa o duca la spital. A fost violata de trei tipi, aceeasi trei care o fluierasera admirativ cand ajunsese acolo. Costel o ia pe Marioara pe bancheta din spate si porneste masina. Dar tipii nu o pot lasa pe Marioara sa plece inainte de a-si fi rezolvat problemele, nu? asa ca pornesc pe urmele lor. Costel apasa mai tare pe acceleratie. In fata crestea intamplator un copac… dar ea inca mai traieste sa spuna povestea.

Ar schimba cu ceva starea ta stiind ca randurile de mai sus nu sunt doar fragmente din imaginatia mea bolnava?