Aerul rece al diminetii ii amorteste simturile. E lumina deja desi soarele nu a rasarit inca. Ganduri si voci, ecouri si tipete ar trebui sa ii impanzeasca mintea. Si totusi e liniste. De ce ?

- Mda … nu stiu … nu simt nimic …

- Remuscare … bucurie …. usurare … frica … nimic ???

- Nu … nu stiu …

- In sfarsit ai facut-o. Trebuie sa recunosc ca nici macar eu nu te creceam in stare.

- Mda …

- Cum te-ai simtit … sa ii vezi milogindu-se, implorand … fugind panicati ca o turma de antilope la vederea ghepardului … zvarcolindu-se si horcaind in timp ce isi luau ultimile guri de aer ? Te-ai simtit puternic ? Acum nu mai erai ignorat …

- Nu stiu … nu … nu am simtit nimic … am ridicat arma si am tras. Stiam pe cine trebuie sa omor. Erau toti acolo … am ridicat arma si am tras … au cazut pe rand. Dar nu am simtit nimic … repetasem de prea multe ori scena … am ridicat arma si am tras …

- Si acum ce ?

- Acum sunt morti …

- Si tu ?

- Si eu ? … nu stiu … nu vreau nimic … nu vreau sa mor … oricum nu am trait niciodata … nu stiu …

- Crezi ca ai sa scapi ?

- Nu vreau sa scap … nu … nu vreau … nimic …

- Au trecut atatea ore, nu te-au gasit inca. Poti sa fugi.

- De ce …

- POLITIA !!! LASA ARMA JOS ! LA PAMANT !! …. LASA ARMA !!!

Focul de arma rasuna pana in dealurile din imprejurimi ecoul sau traversand de cateva ori micul oras. Nici acum nu credeam ca o sa aiba curajul sa o faca. Se pare ca nu poti sa cunosti un om pe deplin nici dupa 17 ani.